Către un îngeraş

            Mama ,azi am văzut un înger ,un înger .Am crezut că eşti tu ,îţi semăna atât de mult !Ochii mari căprui închis ce lăsau doar o mică raza de soare să se joace în ei îmi aminteau de tine ,mama! .Şi părul ,acel păr castaniu drept ,ce îi acoperea spatele,era al tău !

          Mâinile lungi cu degete albe au împrăştiat parfum atunci când trecuse pe lângă mine .Se aşeză la câteva mese  cu privirea spre grupul ,unde mă aflăm şi eu .Prezenţa sumbră şi aerul rece ce îl inspiră prin ţinuta neagră şi privirea aspră ,arăta un suflet chinuit ,prins în dorul pierderii cuiva drag .Parcă erai tu mama, atunci când veneai acasă ,te aşezai la masă si te odihneai cu ochii deschişi,în liniştea rămasă.

          Am privit-o minute în şir .Ea privea în gol peretele şi aştepta.Îmi plăcea la ea cum trăia tăcerea din acel zgomot ,cum se bucura de aerul proaspăt din acel văzduh de fum ,atunci când intra cineva pe uşa.

          Îşi luase un ceai .Cât de fin mânuia ceaşca!Atunci am crezut că eşti chiar tu şi ai venit să mă vezi .

          Ruptă din lumea ei pentru câteva clipe ,aruncă lângă ceaşcă câţiva bănuţi ,se ridică de la masă şi ieşi afară lăsând să între pentru câteva clipe un firicel cald de 8 Martie.

         Chelneriţă strânse repede tot ce lăsase ,pregătind masă pentru un alt –om . Buimac am ieşit după ea dar o rătăcisem.

         Până la urmă toţi murim ,mama mai fericiţi sau mai dezamăgiţi că nu am reuşit să prindem din urmă ,femeia pe care o iubeam atât de mult şi după care am plâns prea puţin .

Munteanu Maria Teodora,clasa aIX-a C

 Am doar 16 ani …

      Când vom învăţa să preţuim ceea ce avem fără să ne plângem ?Când vom ştii să tragem cortină ,atunci când trebuie ?De ce uităm esenţialul şi ne pierdem  în detalii ?
      Poate că am fost şi am rămas un copil adult sau poate e invers şi sunt un adult copil ,dar am învăţat ,că frunza căzută ,nu se mai întoarce în pom niciodată .Timpul pierdut ,orele trecute ,iubirea ,nu sunt pentru viitor .Ele trăiesc  în prezent  şi mor  în  trecut .Nu au vârsta ,nici timp şi nici spaţiu.
       Viaţa te face muritor,trecem prea repede unul pe lângă altul .Nu poţi tine pe nimeni lângă tine cu forţă ,nu poţi obliga pe nimeni să te asculte ,nu s-a inventat încă lanţ pentru suflet. 

           Din punct de vedere medical eşti declarat mort atunci când ,inima nu iţi  mai  bate ,plămânii nu mai respiră ,atunci când mintea nu mai depinde de suflet iar sufletul de minte .Eşti declarat mort atunci când sângele se răceşte lăsând un trup alb ,învelit în catifea ,pe o masă de inox.
           Dar atunci când capul îţi cade greu pe pernă ,ochii plâng ,iar minatea e în spatele tău ?Atunci când sufletul zvâcâie în infernul de a schimbă ce a fost greşiţ ? Atunci ,ce eşţi ?”Marioneta Universului”îmi răsună în cap ,facandu-mă să zâmbesc anevoie. 

Munteanu Maria Teodra ,clasa aIX-a C