Am doar 16 ani …

      Când vom învăţa să preţuim ceea ce avem fără să ne plângem ?Când vom ştii să tragem cortină ,atunci când trebuie ?De ce uităm esenţialul şi ne pierdem  în detalii ?
      Poate că am fost şi am rămas un copil adult sau poate e invers şi sunt un adult copil ,dar am învăţat ,că frunza căzută ,nu se mai întoarce în pom niciodată .Timpul pierdut ,orele trecute ,iubirea ,nu sunt pentru viitor .Ele trăiesc  în prezent  şi mor  în  trecut .Nu au vârsta ,nici timp şi nici spaţiu.
       Viaţa te face muritor,trecem prea repede unul pe lângă altul .Nu poţi tine pe nimeni lângă tine cu forţă ,nu poţi obliga pe nimeni să te asculte ,nu s-a inventat încă lanţ pentru suflet. 

           Din punct de vedere medical eşti declarat mort atunci când ,inima nu iţi  mai  bate ,plămânii nu mai respiră ,atunci când mintea nu mai depinde de suflet iar sufletul de minte .Eşti declarat mort atunci când sângele se răceşte lăsând un trup alb ,învelit în catifea ,pe o masă de inox.
           Dar atunci când capul îţi cade greu pe pernă ,ochii plâng ,iar minatea e în spatele tău ?Atunci când sufletul zvâcâie în infernul de a schimbă ce a fost greşiţ ? Atunci ,ce eşţi ?”Marioneta Universului”îmi răsună în cap ,facandu-mă să zâmbesc anevoie. 

Munteanu Maria Teodra ,clasa aIX-a C